|
|
"Porţile şcolii!Alleluia,Doamne!Am ajuns cu bine...În sfârşit... " îşi spuse în gând imediat ce păşi în curtea plină de adolescenţi . Nu trebuia să ai puteri supranaturale să-ţi dai seama că niciunul nu era fericit.Directorul abia era,se pare, la începutul discursului său,ceea ce îi luă o pietrică de pe inimă eroinei noastre .Se opri o clipă, căutând-o cu privirea pe prietena ei, încruntându-se cu fiecare persoană cu care o confunda pe Tamara .
Deodată, cineva o apucă de mână şi se trezi târâtă pe poarta pe care nu demult intrase.
-Hei,Yu!Trezirea!Mâţa e în sac( însemnând ”am adus costumul”)!o atenţionă Tamara în acelaşi timp făcându-i semn cu mâna libera către ghiozdanul pe care îl purta în spate.
Asta o amuză pe Ayume, mai ales după incidentul de mai înainte în care era să-şi piardă viaţa. Voise chiar să-i povestească Tamarei ,dar acum se răzgândi brusc.
Bruneta o târî până în scara unui bloc,după care îşi deschise ghiozdanul şi scoase un costum de urangutan, pe care începu să îl fluture mândră prin aer.
-Ei, ce-ai de gând să faci?întrebă Tamara şi îi aruncă apoi “animalul” în cap.Hei, mă asculţi?Ce e cu tine de eşti aşa tăcută?
Ayu-şi luă constumul de pe cap, după care il aruncă înapoi în braţe celeilalte.
-N-am nimic.”Doar era să mor cu zece minute în urmă...”Mă gândeam doar la ce voi face acum cu ăsta...
-Cine eşti şi ce-ai făcut cu colega mea de bancă?Ea nu gândeşte niciodată când e vorba de vreo boacănă!
Avea dreptate.Ayu nu stătuse vreodată mai mult de 2 secunde pe gânduri înainte de a face o farsă. Se lăsa în voia sorţii fără să se preocupe de consecinţe.Oftă adânc.E adevarat, a fost la un pas de moarte ,dar scăpase fără nicio zgârietură. Gata, era timpul să treacă peste incident şi să îl ia din nou în vizor pe cel ce avea să-i fie diriginte.
-Dă-mi maimuţal!Stai de şase la intrare până pun eu asta pe mine!îi porunci Ayu hotărâtă.
-Am înţeleş! spuse Tamara entuziasmată ,după care ieşi zâmbind afară din bloc.
Fiind gata,Ayu nu aşteptă decât un scurt ”E liber!” din partea prietenei sale şi se simţi mai mult decât pregătită pentru ce avea să vină.
***
Discursul directorul decurgea fără oprire,iar cu fiecare cuvânt care îi ieşea pe gură, elevii parcă mai tare adormeau.Se treziră când în sfarşit ajunsese la partea cu schimbările .Se pregătea mai exact să-l prezinte pe noul diriginte al clasei a 11-a D.
-După cum mulţi probabil ştiţi ,continuă directorul,doamna Pătlăgică,fosta dirigintă a clasei a 11-a D, a decis să se pensioneze pe caz de boală.Doamna profesoară n-a mai putut continua să-şi ţină cursurile deoarece sănătatea i-a fost deteriorată de anumite incidente neplăcute,dar şi de stresul zilnic.Dar nu vă faceţi griji. Domnul profesor Mochirou de aici de lângă mine se va ocupa de această clasă de acum în colo...contez pe mâna dumnealui de fier că disciplina va ocupa un rol important, precum şi educaţia pe care o va oferi elevilor.
Domnul Mochirou făcu un pas în faţă,luă microfonul întins de director, îşi drese glasul după care deschise gura pentru a-şi ţine la rândul său discursul.Dar nici nu apucă să zică vreun cuvânt ,că un urangutan îşi făcu apariţia pe “scenă”.Îi înşfăcă microfonul din mână şi începu să-l rotească prin aer,cowboy-style [ ], scoţând în acelaşi timp sunete tipice primatelor.Ce-i drept, Ayu se descurca ireproşabil când venea vorba de imitat animale,lucru ştiut numai de Tamara ,deoarece tânăra evită până atunci să făcă acest lucru cunoscut chiar şi printre colegii ei, gândindu-se că îi va folosi la vreo farsă importantă în viitor şi nu putea risca să fie descoperită.
Directorul,încă martor la circul ce se dezlănţuia în faţa sa,se frecă bine la ochi după care realizând că nu era de vină imaginaţia sa,lăsă latura sa slabă de înger s-o ia razna:
-Aaaaa....maimuţaaa!Răscoalaa maimuţeloooor!!! Ajutor!!!ţipă directorul cat il tinura plamanii.Se gândea cum să scape mai repede de acolo,ca să se ducă să-şi schimbe chiloţeii roz deoarece, se părea că frica “îşi impuse clar punctul de vedere”. Domnule Mochirou, faceţi ceva!!!Cineva, repede, ceva!!!
Urangutanul încă juca hora cu domnul Mochirou, ce devenea din ce in ce mai ciufulit,dar niciun alt profesor nu îndrăznea să-i sară în ajutor,cu atât mai puţin elevii ce râdeau în hohote. Ayu luă apoi faţa de masă, pe care erau toate buchetele de flori primite de profesoare, şi o aruncă pe diriginte,după care, mulţumită de ispravă ,dar şi de ţipete elevilor care se prăpădeau de râs în condiţii austere,se pregăti să plece.
Dar un nou personaj îşi făcu de-ndată apariţia pe "scenă".
Acesta apăru din seninul cerului ,la propriu vorbind, căci în tot acest timp se aflase în şcoală, urmărind spectacolul şi căutând prilej de a lua parte la acţiune. Şi astfel, năpustit de simţul dreptăţii sau mai degrabă de setea de acţiune,Seiji Hiotaka ,de la a 12- a B ,pedepsit pentru că pusese o "pârţâitoare" pe scaunul unui profesor,se gândi la posibilitatea de a scăpa de pedeapsa de a rămâne după ore în clasă pentru a mătura şi a face curat, în cazul în care reuşea să devină eroul acestei întâmplări nefericite. Sări de la o fereastră a primului etaj ca să ajungă la primata agitată.După înaltimea de la care realiză saltul, era mai mult ca sigur că făcuse parkour înainte.Doar că,din păcate pentru el,calculele au fost greşite, iar în loc să aterizeze pe animal, căzu pe proaspătul, mai nou strivitul, domn Mochirou.
-Aoleu,mă scuzati ,dom` profesor!spuse Seiji,după care se ridică şi se îndreptă spre urangutanul nostru, nebăgând de seama faţa înroşită de durere a domnului profesor şi nici 'patima' cu care se ţinea de piciorul stâng .Eu cavalerul dreptăţii,Seiji Hiotaka,deşi iubitor de animale,faţă de tine nu voi avea milă deoarece nu pot a găsi linişte fără de plata justă pentru faptele tale tiranice săvârşite!Predă-te şi poate nu te voi schingiui cu biciul justiţiei!
După ce îşi încheiă speech-ul ,[care nu a fost cel de mai sus ci a sunat cam aşa : “MAIMUŢĂ TURBATĂ!!!ACUM NU MAI AI SCĂPARE!!!Bwuhahahaaaa!!!”,dar iertaţi ,vă rog, autoarea, căci fusese la rândul ei prea cuprinsă de simţul eroismului...]tânărul se repezi la maimuţă,dar un motan negru (oh, oare cin' să fi fost?)se repezi la el, iar maimuţa se repezi să plece,după care `publicul` din curtea şcolii se repezi aproape de Seiji pentru a vedea mai bine cum e sfâşiat de bestie, iar în marea repeziciune, directorul se repezi la rândul său în şcoală, direct la o baie pentru că vezica lui se repezi să explodeze...
Şi-aşa s-au repezit unii pe alţii până la adânci bătrâneţi <punct>! Şi-am încălecat pe căpşuna ucigaş-...
Lector: Lasă, bre,căpşunile!Cum să se termine povestea în halul ăsta?Treci înapoi la treabă sau ne vedem în instanţă!!!
Motanul se dădu jos de pe băiat, după care dispăru la fel cum făcuse şi urangutanul un pic mai devreme,lăsându-l pe Seiji să se scalde în mocirla ruşinii şi a `luuuzerilor`. Îşi imagina cum râdeau şi ciorile de el...
Ayu izbuti să ajungă teafără şi nevăzută înapoi la blocul unde o aştepta buna ei prietenă, ce-i făcea semne să intre cât mai repede. Avusese noroc că vremea era urâtă,dar chiar şi fără aceasta, toţi părinţii erau oricum la serviciu sau cu odraslele la şcoală,deci toate străzile erau pustii.
Tamara rămăsese afară să păzească intrarea,în timp ce Ayume se chinuia să-şi dea jos costumul.După aceea,bruneta intră la rândul ei în bloc unde îl înşfăcă din măinile celeilalte, punându-l înapoi în ghiozdan. De aici nu le mai rămânea decât să plece fiecare la ea acasă.
Mergeau încet, râzând, fireşte,cu gurile până la urechi.
-Ai fost maximă,Yu! Ce „mochirol” avea în el dirigu, haha!Noroc cu mâţa aia care a tăbărât pe zănaticul ăla de a 12-a că altfel...
"A da, pisica!Am şi uitat de ea...Să fi fost oare tot aceea pentru care era să-mi pierd viaţa?Nu,nu cred, ar fi o coincidenţă prea mare!Totuşi, semăna uluitor de mult cu ea. Poate chiar are ceva inteligenţă şi a vrut să mă răsplătească pentru că am salvat-o şi...Oh nu, Ayu, cum poţi să te gândeşti la aşa ceva, doar nu te crezi în filme?!Revin-o la realitate!"
Şi într-adevar tânăra reveni la realitate,trezită de Tamara ce-şi flutura insistent mâna în faţa ei.
-Yu!Hei, Yu!Ce ai?Te-ai purtat foarte ciudat azi.Care-i treaba?
-Tamy,cred că mi-e rău...N-am mâncat nimic azi şi mă doare şi capul îngrozitor!minţi Ayu.Nu vreau decât să ajung acasă şi să dorm.
-Vrei să te conduc?
-Nu... Tu doar scapă de costum,ok?
-Hmm, bine.Ai grijă pe unde mergi.Mă suni în caz de ceva,da?
-Da, da!Vorbim deseară...pa.
Nu merse Ayu mult, că dădu de parculeţul prin care trecuse cu câteva ore înainte.Tamara la fel era aproape de casă,dar se opri să arunce costumul într-o ladă de gunoi de printre nişte blocuri.
***
-Ah,casă,dulce casă!spuse Ayu imediat ce intră şi încuie uşa casei .
Avea toată casa numai pentru ea căci mama sa era plecată la serviciu şi nu se întorcea decât după ora şapte.Lucra ca directoare într-o bancă.Iar tatăl...ei bine,nu avea tată. Murise într-un accident de maşină,pe când Ayu nu avea decât 4 ani.
Îşi pregăti ceva de mâncare şi înfulecă totul rapid. Începu să regrete că nu mai rămăsese pe afară cu Tamara.Era totuşi atât de devreme şi ea stătea în casă.
Se ridică brusc,îşi luă jacheta şi plecă afară. O apucase iar cheful de a se da in leagăn.
În drum spre parc,nişte pisici ce se învârteau în jurul unui tomberon îi atraseră atenţia.Una dintre ele avea blana neagră.
”Ăla e!E motanul pe care l-am salvat!” ţipă parcă în gând adolescenta.
Se aproprie uşor de ele,dar acestea nu păreau deloc speriate,ba chiar nici nu se deranjaseră să-i arunce o privire măcar.
-Hei,pis,pis,pis!le strigă uşor pentru a le capta atenţia.
Pisicile se uitară în sfârşit către ea,chiar şi cea de culoare neagră.
”Of,nu e ea...”
Era pisica greşită.Aceasta avea la blana din jurul botului o pată albă, în timp ce aia pe care o căuta ea era complet neagră.Oftă adânc şi se uită din nou la pisicile ce continuau s-o privească încă întrebătoare.
-Erm...nu cunoaşteţi cumva o pisică neagră-neagră şi cu ochi verzi pe care nici măcar nu-i foloseşte înainte să treacă strada?întrebă Ayu, neaşteptând un răspuns în particular.
Pisicile reveniră la tomberonul lor,ignorând-o pe fată.
”Bravo, Ayu!Ai început să vorbeşti şi cu mâţele de pe stradă...Nu erau de ajuns pereţii de acasă,nu?Acum astea au întors până şi curul la tine,bleago!” se mustră în gând,după care se ridică încet şi îşi grăbi pasul înspre parc.
Petrecu toată după-amiaza plimbându-se pe străzi fără vreun scop anume ,până ce se hotărî să meargă să vadă un film la cinema.Apariţia lunii pe cer o îndemnă într-un final să se întoarcă acasă,căci venise demult vremea cinei,iar mama ei o aştepta mai mult ca sigur pregătită cu ea acasă.
Imediat ce păşi în casă, fu întâmpinată de glasul mamei:
-Ayume!Dă-ţi haina jos şi hai la masă!
Nici nu se mai spălă pe mâini.Mâncă repede şi în linişte deoarece mama nu o mai deranjă cu întrebări plictisitoare gen:"Şi cum a fost azi la şcoală?".Ştia că în acest mod nu reuşea decât să o enerveze pe fiică şi se simţea prea obosită pentru o altă ceartă .
Terminând în sfârşit de mâncat,Ayu se sculă de la masă şi plecă în camera ei grăbită. Acum chiar simţea nevoia să doarmă.
Urcă încet scările,după care străbătu un coridor lung ce ducea la uşa camerei ei.Intră oftând şi trânti uşa.Se uită către uşa ce ducea înspre balcon ,dar dintr-o dată expresia feţei i se modifică, cuprinsă de o uşoară teamă.
"Cum de e uşa asta deschisă?Pot să jur că am închis-o azi-dimineaţă!Eh, poate iar a intrat maică-mea prin cameră să vadă dacă e curat...Trebuie ea să-şi bage mereu nasul peste tot..."
Se duse şi închise furioasă uşa.Ura când cineva îi invada intimitatea.O voce o făcu să se cutremure brusc şi să-şi rotească capul privind şocată responsabilul de după umăr.
-M-ai căutat?
_______________________________________
Guess what :
I'm writing a fic
I got married on Christmas
|
|
. Daca mai sunt greseli va rog anuntati-ma,iar cat despre continuare ,va veni in curand, va promit.